PNL a depus moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Ponta

PNL a depus moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Ponta
Publicat: 21/09/2015, 15:47

Anunțul a fost făcut de liderul deputaților PNL, Eugen Nicolăescu.

Nicolăescu a spus că moțiunea a fost semnată de 180 de parlamentari – 119 deputați, din care 112 PNL, șase neafiliați și unul de la Grupul Democrat și Popular și 61 de senatori, din care 58 de la PNL și trei neafiliați.

„La ora 16.00 vom convoca birourile reunite pentru a stabili calendarul de dezbatere și votare a moțiunii”, a spus Nicolăescu, precizând că textul moțiunii de cenzură are două pagini și conține „idei de forță”.

PNL afirmă în textul moțiunii „Alege între România și Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!” ca „un premier trimis în judecată, compromite o națiune întreagă”, afrimând că „în orice altă țară din UE premierul și-ar fi dat demisia în momentul următor începerii urmăririi penale, adică acum mai bine de trei luni de zile”.

Liberalii îi cer, potrivit moțiunii, lui Gabriel Oprea să spună „care este interesul național care reclamă menținerea lui Victor Ponta cu prețul decredibilizării acestei țări”, îndemnându-l să pună „în balanță promisiunea făcută lui Ponta și interesul poporului român”.

În textul moțiunii, PNL îl acuză pe Liviu Dragnea că prin menținerea lui Victor Ponta la guvernare vinde iluzii românilor.

„Domnule Liviu Dragnea, vorbeați recent de resetarea clasei politice, de o nouă politică. Sprijinindu-l pe Ponta, nu faceți decât să vindeți iluzii românilor. Menținerea PSD la guvernare nu poate fi un scop în sine. Nu mai confundați România cu partidul! Dacă vi-l doriți pe Ponta și nu puteți scăpa de el, folosiți-l la PSD, dar nu la Palatul Victoria. PSD-ul ce alege, România sau Victor Ponta?!”, arată textul moțiunii.

Potrivit art.113 din Constituție precizează că: (1) Camera Deputaților și Senatul, în ședință comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moțiuni de cenzură, cu votul majorității deputaților și senatorilor, (2) Moțiunea de cenzură poate fi inițiată de cel puțin o pătrime din numărul total al deputaților și senatorilor și se comunică Guvernului la data depunerii.

De asemenea, articolul 113, alin 3 spune că mmoțiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în ședința comună a celor două Camere.

Dacă moțiunea de cenzură a fost respinsă, deputații și senatorii care au semnat-o nu mai pot iniția, în aceeași sesiune, o nouă moțiune de cenzură, cu excepția cazului în care Guvernul își angajează răspunderea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
"E vie? E vie?" Momentul în care jandarmii o găsesc pe Raisa moartă, în râpă....
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Ipoteză terifiantă în cazul morții Raisei, copila dispărută din Dolj și găsită fără suflare într-o...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Propaganda rusă, greu de combătut. Republica Moldova intră într-o etapă critică pentru a face faţă...
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Halep spune ADIO. A devenit imposibil. Anunțul venit marți, 28 mai
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Roxelana, sclava prizonieră care a devenit soția lui Suleiman I. Kösem Sultan, femeia cu cel...
×